Prezentare Detaliata

Rezumatul proiectului

În prezent Uniunea Europeană este dependentă, în domeniul energiei, de importuri în proporţie de peste 50%. Această dependenţă precum şi previziunile diminuării accelerate a resurselor tradiţionale de energie, fără o suficientă dezvoltare încă a resurselor regenerabile, au condus la emiterea unor directive privind economisirea energiei. Politica UE în domeniul energiei este de a lua măsuri pentru utilizarea raţională a energiei produsă, în scopul reducerii până în 2020 a consumului cu 20%, prin încurajarea utilizării în proporţie cât mai ridicată a energiei disponibilă în combustibili, utilizând soluţii tehnice cu randamente cât mai ridicate. În condițiile în care România va trebui, conform înțelegerilor cu Comisia Europeană, să liberalizeze prețul la gazele din producția internă, importanța dotării cu un echipament de producere eficientă a energiei electrice și termice la costuri reduse este evidentă. Una din soluțiile de producere a energiei sub costurile standard, care realizează o economisire importantă a resurselor energetice, este utilizarea grupurilor cogenerative destinate producerii combinată de energie electrică si termică, utilizând același combustibil primar. Procesul cogenerativ asigură un nivel ridicat al eficienței energetice de până la 90%, nivelul de emisii poluante fiind mult mai redus, raportat la cantitatea de energie produsă. În contextul prezentat se pune tot mai mult problema utilizării microcentralelor cogenerative pentru producere combinată de energie electrică și termică pentru IMM-uri, consumatori de puteri mici, mici comunități. Proiectul propune realizarea de cercetări științifice și experimentale pentru acumularea de cunoștințe ștințifice și experiență în vederea creșterii nivelului tehnic și tehnologic al microcentralelor echipate cu microturbine. Prin soluțiile tehnice noi propuse pentru implementare în configurația modelului functional cogenerativ, se vine în întâmpinarea cerințelor de dezvoltare și îmbunătățire continuă a caracteristicilor tehnice pentru microcentralele cogenerative, aducând contribuții de dezvoltare, peste nivelul actual al acestora. În prezent, microcentralele cogenerative se compun dintr-o microturbina cu gaze care antrenează print-un reductor de turație un generator electric. Energia termică conținută în gazele evacuate din microturbină este parțial recuperată într-un schimbător de căldură. Proiectul propune dezvoltarea unui model functional cogenerativ compus dintr-o microturbina cu gaze, cu randament ridicat, cu o putere de 30 kW. Noutate tehnică, peste starea actuală în domeniu, constă în eliminarea reductorului de turație prin dezvoltarea unui demonstrator-generator electric de înaltă turație, cuplat direct la arborele microturbinei, generând o frecventa a tensiunii furnizata ridicată. Energia electrica generata la o frecventa mai mare decât a rețelei va fi adaptata printr-un convertizor de frecventa la frecventa rețelei Sistemulului Energetic National. Energia termica a gazelor evacuate din microturbină va fi recuperată prin intermediul unui schimbător de căldură apă-gaze de evacuare. Se preconizează, ca urmare a experienței dobândite în urma derulării proiectului, că se pot dezvolta pe viitor grupuri similare ca performanțe, cu flexibilitate în privința tipului de combustibil utilizat (biomasă si biogaz), astfel venind în întâmpinarea tendințelor utilizării resurselor regenerabile pentru producerea de energie.

Obiective generale

Proiectul propune realizarea de cercetări științifice și experimentale pentru acumularea de cunoștințe științifice și experiență în vederea creșterii nivelului tehnic și tehnologic al microcentralelor echipate cu microturbine. Prin soluțiile tehnice noi propuse pentru implementare în configurația modelului funcțional cogenerativ, se vine în întâmpinarea cerințelor de dezvoltare și îmbunătățire continuă a caracteristicilor tehnice pentru microcentralele cogenerative, aducând contribuții de dezvoltare, peste nivelul actual al acestora.

Componenta consortiului

Coordonator - INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE TURBOMOTOARE COMOTI BUCURESTI

Partener 1 - Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Inginerie Electrică ICPE-CA

Partener 2 - S.C. ELECTROSOFT S.R.L.


Partener 3 - S.C. CUANTUM S.R.L.



Etape proiect

Etapa 1 (an 2014): Fundamentarea solutiei constructiv-functionala a modelului functional micro-cogenerativ.

Etapa 2 (an 2015): Optimizare constructiv-functionala model functional micro-cogenerativ de 30 kW. Documentatie tehnica pentru fabricatie ansamblu model functional si componente de integrare ansamblu model functional pe stand experimentare COMOTI. Fabricatie componente. Realizare subansamble model functional. Realizare componente de integrare/experimentare pe stand.

Etapa 3 (an 2016): Documentatie tehnica pentru fabricatie ansamblu model functional si componente de integrare ansamblu model functional pe stand experimentare Faza 2. Fabricatie componente. Faza 2

Etapa 4 (an 2017): Finalizare asamblare. Experimentare ansamblu model functional micro-cogenerativ de 30 kW. Testare generator si schimbator de caldura. Analiza rezultatelor. Actualizare documentatie. Promovare.Diseminare