
Concurs pentru incadrarea pe grade stiintifice a personalului din activitatea de cercetare stiintifica
noiembrie 4, 2025
120 de ani de la zborul istoric al lui Traian Vuia
martie 19, 2026
Comunicat de presă
Decembrie 2025
privind încheierea proiectului
„Dezvoltarea infrastructurii de cercetare pentru caracterizarea
etansarilor cu labirint rotativ - INFRASEAL”
„Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Turbomotoare COMOTI anunță finalizarea implementării proiectului cu titlul „Dezvoltarea infrastructurii de cercetare pentru caracterizarea etanşărilor cu labirint rotativ - INFRASEAL”, cod SMIS 133818, în baza contractului nr. ctr.11/1.1.3H/28.04.2020, încheiat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetӑrii în calitate de Organism Intermediar (OI), în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene (MFE) în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 (POC), Axa prioritară 1, Acțiunea A.1.1.3 Crearea de sinergii cu Orizont 2020.
Perioada de implementare a proiectului: 28.04.2020-31.12.2025.
Valoarea totală a contractului este de 9.299.411,32 Lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 9.279.411,32 Lei (contribuţia Uniunii Europene 7.423.529,06 Lei şi bugetul de stat 1.855.882,26 Lei), la care se adaugă valoarea de 1.623.268,65 Lei din surse proprii, conform OUG 36/2023.
Obiectivul general al proiectului a vizat extinderea capabilităților pentru investigații avansate, experimentale și numerice, în vederea caracterizării fluxului de aer prin etanșările cu labirinți rotativi pentru motoarele de aviație cu performanțe ridicate. Aceste capabilități extinse sunt menite să ofere fundamentul creșterii gradului de utilizare și eficiență a turbomotoarelor pentru aeronave. Acest obiectiv a fost finalizat prin proiectarea, construirea și punerea în funcțiune a următoarelor facilități de cercetare: instalație de testare pentru măsurări experimentale compusă din stand de testare, reţea conducte de aer de înaltă presiune, stație de alimentare cu aer compusă din două linii a câte un compresor și o suflantă centrifugală de aer capabile să asigure o presiune maximă de evacuare de 50 bar și un debit masic de 10 kg/s, la o temperatură de 220 oC; turn de răcire pentru controlul temperaturii aerului furnizat.
Obiectivele şi indicatorii proiectului au fost realizate cu succes.
Prin punerea în funcţiune a infrastructurii INFRASEAL, INCD Turbomotoare COMOTI va putea să implementeze proiecte de cercetare noi şi arhitecturi noi de motoare, să testeze camere de ardere şi etanşări cu labirinţi rotativi în cadrul altor pachete de activități și platforme de lucru ale programelor naţionale şi europene de cercetare.
“Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020”
"Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a
Guvernului României"

Beneficiar: I.N.C.D. Turbomotoare COMOTI (www.comoti.ro, contact@comoti.ro)
Tel. 021.434.01.98/496, Fax: 021 434 02 41
Director Proiect: Dr. Ing. Lică FLORE e-mail: lica.flore@comoti.ro;



